Rabbit’s hole

Dupa trei ani …

Alex, plecat de trei luni din Franta, dupa ce aproape 2 ani si jumatate a infruntat cot la cot cu mine acelasi Program International la X, MPRI si angajare la Murex, revine cu ultimele impresii. Postul acesta l-am inceput ca un raspuns la postul sau, dar la final depasisem demult lungimea unui comentarii. M-am hotarat sa il pun aici pentru a fi mai usor de mentinut.

Nu stiu daca ai facut cu adevarat o schimbare sau ai gasit ceva mai usor de acceptat. Cunosc Parisul la fel ca si tine dupa ce am trecut prin experiente similare, dar nu pot sa spun ca Franta se reduce la Paris. Daca orice tara ar fi redusa la capitala ei am trai intr-un perpetuu prezent grabit si pierdut printre smog si zgomote de masini. Nici experienta unui lucru nou nu cred ca o poti compara cu bucuria simtita la intoarcerea in cunoscut.

Perioada critica pentru un expat este din momentul in care nu mai poti de dor si pana cand te decizi : ramai sau pleci. E mai degraba o suita de momente critice, pe care le depasesti luand sau nu decizia de a pleca. Poti sa tanjesti mereu dupa lucrurile de acasa, dar odata intors vei tanji dupa cele ramase in urma. In momentul in care ii treci pragul nicioadata casa ta nu va fi mai fi la fel.

E mai bine in Romania, fie in orasul natal, fie in Bucuresti, decat pelerin prin lume ? Poate. Depinde de tine. Dragostea poate aparea in sclipirea ochilor unei alte persoane, caldura caminului poate exista in orice tara, sub o forma sau alta. Decizia este a fiecaruia, dar nu cred ca este vreodata finala - mereu orizontul iti murmura un cantec ademenitor.

Sunt zile in care tanjesc dupa una sau alta de la noi : bucuria cumpararii unei paini calde de la brutarie, harmalaia din piete, salile reci ale politehnicii, serile petrecute cu prietenii pe acoperisul caminului, mesele de craciun cu familia ta. Nu vreau totusi sa ma intorc doar la ele - as vrea, daca se poate, sa le aduc aici. Sa-i fac si pe ei sa guste din bucurii exotice, sa nu mai fie asa suparati de probleme minore, sa simta ca sunt liberi sa aleaga. Sa-i fac sa vada locurile si oamenii - aici, unde oamenii sunt putin mai oameni. Sau macar sa ma intorc cu ele-n tolba, ca sa le dau precum darurile aduse de Mosul iarna.

Intr-un fel noi, cei ramasi afara, suntem egoisti : suntem tristi ca plecati dar ne bucuram ca va intoarceti - speram sa faceti din Romania o tara unde sa ne placa sa traim. Si noi nutrim speranta ascunsa de a ne intoarce in tara noastra, asemenea celei din manualele de istorie. Si daca vantul ne poarta prea departe, macar sa putem purta cu mandrie stindardul “sunt roman !”.

Ma intreb cand un expat devine un pelerin; cand isi pierde apartenenta la locul sau de origine si devine copilul adoptiv al unei alte tari, sau poate chiar un etern calator. Depinde de tine ce te face fericit, si pana la urma asta vei incerca sa alegi. Mai degraba decat locul unde esti, conteaza unde crezi ca esti. Poate ca cei trei ani nu sunt perioada critica doar pentru revenire, ci si pentru uitare …